Mihaela Ionescu

Coach, Hipnoterapeut

Despre mine

Aș spune despre mine că ceea ce mă definește cu adevărat este dorința mea de a ajuta femeile să-și recapete sau să-și consolideze încrederea în ele. Desigur că nu dispun de o baghetă magică în stare să schimbe vieți într-o clipă, nimeni nu poate asta, dar experiențele prin care am trecut, formările profesionale și pasiunea mea pentru oameni mă vor ajuta să te ghidez astfel încât tu să urmezi pașii pentru a deveni cea mai importantă persoană din viața ta  – acea femeie care are încredere în ea, iubește viața, găsește răspunsuri și obține rezultate. M-am confruntat o mare parte din viața mea cu anxietate, cu frica de necunoscut, de abandon. După 12 ani de căsnicie în care mă simțeam prizonieră, am ales să mă pun pe primul loc și am luat totul practic de la zero. Atunci mi-am dat seama că nu știu cine sunt, ce vreau și ce îmi place, că mi-am evaluat fericirea mereu în funcție de cât primeam de la alții, că nu știu să-mi ofer singură. Să constat și să accept asta m-a doborât mai rău ca divorțul în sine. Dar a fost și începutul unei noi vieți: 5 ani de terapii și cursuri, de lucru interior și formări profesionale, workshop-uri de relații și feminitate, strategii și tehnici de transformare mentală, sute de ore de audio book-uri ale marilor profesori spirituali. Mi-am găsit mentori și am integrat în viața mea învățăturile lor. Toate ca să ajung să mă descopăr și să fiu cu tine acum aici, ghidându-te în acest proces al descoperii de sine, făcându-ți parcursul mult mai ușor.

Aplicația va fi incurand lansată și pe iOS! Între timp te poți bucura de serviciile noastre folosind aplicația web sau android.

Mi-am dorit să pot ajunge la cat mai mulți oameni, dar și să am o bază educațională, o formare care să-mi asigure uneltele necesare pentru a aduce claritate în viețile altora. Așa am absolvit școala de Coaching, o revelație pentru mine să văd cum, ajutându-te de întrebări, îți poți da seama unde te afli, ce vrei să obții și cum ajungi acolo. Hipnoterapia mi-a adus relaxare, m-a ajutat să renunț la tiparele vechi și să am altă perspectivă asupra vieții. Este o tehnică terapeutică recunoscută la nivel mondial, care, cu ajutorul hipnozei și prin intermediul transei hipnotice, ajunge la subconștient, pentru a înțelege mai bine ce se află la baza problemelor cu care te confrunți. Mintea subconștientă este locul în care depozităm tot ceea ce s-a întâmplat în viața noastră iar hipnoterapia accesează acele momente care ne-au marcat, de aici rezultând o conștientizare mai mare asupra unei situații ce te nemulțumește și o dorești rezolvată. Folosindu-se de sugestii și imagistica ghidată, hipnoterapia rescrie convingeri limitative dobândite sau formate în timp, te ajută să renunți la obiceiuri nedorite, să scapi de fobii, să ai mai multă încredere în tine, etc.

Astăzi e rândul meu să ajut alte femei să-și recapete încrederea în ele și libertatea de a-și conduce singure viața după propriile reguli. Am încredere în tine și sunt convinsă că vei reuși să ajungi exact acolo unde dorești.  Este suficient doar să fii hotărâtă că vrei o schimbare și să ai curaj să decizi singură cum va arăta viața ta de aici înainte. Eu voi fi lângă tine să te motivez, pas cu pas, cu tot sufletul, cu toată încrederea și cu toate metodele și tehnicile care știu că te vor duce eficient și sigur către obiectivele tale.

AmCoach: Ne poți spune ceva mai personal despre tine?

Dacă m-ai fi întrebat asta acum ceva timp probabil că ți-aș fi spus ceva de suprafață, ceva ce aș fi considerat că nu lasă loc de judecată sau critică. Însă acum, după toate procesele personale prin care am trecut și după experiența acumulată din lucrul cu ceilalți, am învățat că vulnerabilizarea este cea care te eliberează, care îți dă putere ca femeie și care creează conexiunea reală și autentică. Provocarea mea cea mai mare a fost să învăț să mă iubesc. Am crescut într-o familie în care m-am simțit neînțeleasă, în care am fost mereu comparată cu alți copii și am avut sentimentul permanent că nu sunt suficient de bună. Asta s-a reflectat ulterior în relațiile mele, sub forma unei femei total nemulțumite, care trăia în frica de a nu fi părăsită și se simțea mereu vinovată pentru tot.

A fost nevoie de o mare suferință emoțională in viața mea ca să realizez că toata nefericirea pe care am resimțit-o este consecința neiubirii de sine, că nu îmi cunosc valoarea, nu consider că merit și aștept ca celălalt să-mi ofere ceea ce eu nu îmi pot oferi singură. Viața mea a început să se schimbe în acel moment pentru că eu am început să văd și să simt lucrurile diferit. Hipnoterapia m-a ajutat mult în acest sens, m-am întors în trecut la copilul interior și am vindecat toate rănile, am rescris convingeri și am identificat tipare comportamentale.

Am lucrat luni de zile și cu un coach, care m-a ajutat să conștientizez multe aspecte din trecutul meu, să îmi dau seama că mereu a fost despre mine iar ceilalți mi-au fost doar oglinzi și m-a îndrumat cu multă răbdare pe drumul către mine. Astăzi sunt o femeie împlinită care a învățat să se bucure, își spune „te iubesc” în oglindă și își dă voie să mai și greșească. Care s-a relaxat și acceptă lucrurile așa cum vin și care a descoperit o mare satisfacție în a inspira și alte femei să se iubească.

AmCoach: Cum ti-a schimbat coaching-ul viața?

Coaching-ul m-a ajutat să mă redescopăr, să încep să mă iubesc, să aflu ce înseamnă “bine” pentru mine și să-mi ating obiectivele pe toate planurile. Coaching-ul e realist, se bazează pe cine ești tu cu adevărat aici și acum, nu pe ce e bine și pe ce e rău pentru alții. Coach-ul știe să pună întrebările care să te scoată la suprafață, să te provoace, să te confrunte, să te încurajeze să fii autentic și să iei decizii conforme cu valorile tale.

Un alt motiv pentru care coaching-ul are succes este pentru că este centrat pe rezultat și acțiune. Dacă psihoterapia răspunde la întrebarea “de ce nu-mi este bine?”, întrebarea la care coachingul știe să dea răspuns bun este “ce fac de astăzi, ca să fie mai bine?”. Simplu.

AmCoach: De ce ar avea nevoie cineva de un life coach?

Deoarece coaching-ul te ajută să-ți găsești singur răspunsurile, aș vrea să-ți adresez o întrebare: Cum te simți atunci când începi să vorbești despre nemulțumirea ta, despre visul tău, despre un plan sau doar iți dorești să fii ascultat iar interlocutorul tău începe să îți dea sfaturi sau să găsească piedici? Te simți ascultat, înțeles, acceptat?

Diferența dintre un prieten și un coach cu care vorbești despre tine și visurile tale este că unul dintre ei cu siguranță te va asculta. Un coach se preocupă în primul rând de tine, de nevoile tale și te ajută să ajungi cât mai aproape de visul tău și de tine, cel adevărat.

Servicii oferite

 

 Sesiuni video     Sesiuni audio      Mesaje

Scroll Up