Razvan Ghita

Coach, Trainer, Terapeut

Despre mine

Coach-ul este un magician al schimbării, care examinează cărțile de joc de care dispui, pentru a te ajuta să joci mai bine. În același timp, el te poate îndruma ca tu să schimbi regulile jocului, sau poate să găsesti un alt joc, mai potrivit pentru tine.
Lucrez ca și coach de 5 ani, perioada în care am crescut alături de clienții mei, am construit programe transformaționale și m-am bucurat de succesele celor care mi-au acordat încrederea.
Am investit la rândul meu în propria-mi creștere și dezvoltare, atât pe plan profesional, cat și pe plan personal. Am urmat cele mai puternice programe transformaționale, aducând valoare în viața mea, cât și în viețile celor care aleg să lucreze cu mine.

Sunt absolvent al Institutului de Cercetare și Dezvoltare a Excelentei, psiholog si terapeut în formare. Practic și terapia prin hipnoză (tranșele), ceea ce aduce plus valoare în sesiunile individuale cât și de grup.

Aplicația va fi incurand lansată și pe iOS! Între timp te poți bucura de serviciile noastre folosind aplicația web sau android.

AmCoach: Ne poți spune ceva mai personal despre tine?

Mă ghidez în viața după principiul “Condu, lasa-te condus, sau dă-te la o parte”. Asta m-a făcut să mă observ, să iau deciziile potrivite mie în funcție de situația cu care mă confrunt. Pe lânga coaching, mai sunt pasionat de sporturi extreme și expediții în natură, în acest fel avem grijă de mintea, sufletul și corpul meu.

AmCoach: Cum ti-a schimbat coaching-ul viața?

Momentul în care am descoperit coachingul, a devenit un punct de cotitură în viața mea. Practic as putea spune că viața mea se împarte înainte și după coaching. Am obținut claritate pentru a putea depăși situațiile și blocajele pe care le-am întâmpinat, mi-am atins cu ușurință obiectivele și i-am inspirat și pe alții să și le atingă pe ale lor.

AmCoach: De ce ar avea nevoie cineva de un life coach?

Poți apela la serviciile unui coach pentru a-ți atinge un obiectiv, fie profesional, fie personal, sau poate vrei sa obții performanța într-un anumit domeniu. Mai e posibil să ai nevoie de un coach pentru a depăși anumite blocaje care îți împiedică bunul mers al vieții. Inclusiv eu, am coach-ul meu, pentru că eu cred că în meseria mea, niciodată nu poți spune “Gata, este suficient!” Când crezi că este suficient, de fapt, abia ai început.

Servicii oferite

 

 Sesiuni video     Sesiuni audio      Mesaje

Scroll Up