Mirela Trif

Coach, Psiholog, Hipnoterapeut

Despre mine

Sunt psiholog, coach şi hipnoterapeut. Lucrez cu oamenii în cadrul şedinţelor individuale de patru ani. Îmi place foarte mult acest lucru şi faptul că rezultatele pe care le atingem împreună sunt tangibile. Sunt un om foarte dedicat în ceea ce fac. Am fost mereu preocupată de dezvoltarea mea personală şi încă din adolescenţă am participat la multe cursuri, însă la un moment dat, am realizat că lipsea ceva. Acela a fost momentul în care am înţeles că inteligenţa emoţională şi terapia sunt metodele cele mai eficiente pentru dezvoltarea armonioasă a oricărui om. Am urmat nenumarate cursuri de dezvoltare emoţională şi terapii care au adus adevarata transformare în viaţa mea. Vâzând schimbarea în bine la mine, mi-am dorit să o vad şi la cei din jurul meu. Astfel, am trecut la următoarea etapă: am urmat a doua facultate, cea de psihologie; în paralel am absolvit şcoala de coaching şi apoi pe cea de meditaţie. Ulterior m-am format în hipnoterapie.

Servicii oferite

Sesiuni video | Sesiuni audo | Mesaje

Curiozitati

Prima mea facultate a fost cea de Științe Politice. Voiam să ajut oamenii să le fie mai bine înțelegând sistemul și sperând că îl pot schimba. Apoi am realizat că sistemul îl formăm noi, fiecare în parte. Așa am început cu mine şi am vrut să îmi fie mai bine. Am urmat cursurile transformaționale pentru mine după care am urmat facultatea de psihologie, şcoala de coaching, formarea în hipnoterapie, şcoala de meditaţie şi cand am simţit că sunt pregătită, am început să lucrez cu oamenii. De atunci au trecut patru ani şi am lucrat cu peste 1500 de persoane.

Am să răspund foarte scurt. După toate formările pe care le-am făcut, am realizat următorul lucru: coaching-ul este cel mai rapid instrument transformaţional. Şi cine nu îşi doreşte rezultate rapide?!

De cele mai multe ori când nu suntem bine, pe orice plan al vieţii noastre, nu mai putem vedea soluţiile. Paradoxal, ele sunt în interiorul nostru, însă nu suntem capabili să le percepem. Eu, însămi, când sunt blocată în astfel de situaţii apelez la un coach personal.

Coach-ul este persoana care te ghidează prin labirintul blocajelor tale şi te face “să vezi luminiţa de la capătul tunelului”. El te conduce spre acţiune pentru că, în definitiv, acest aspect este cel mai important. Pentru a scăpa de blocaje (oricare ar fi acelea) trebuie să acţionezi în direcţia corectă, altfel te vei lovi de aceleaşi “uşi blocate”.